Prin intermediul umorului ne depasim rationalitatea. Ironia ne ajuta sa ne cunoastem mai bine. Prin ea aflam cine suntem noi cu adevarat si nu cine vrem noi sa ne proiectam.
Dar este umorul universal? Daca da, de ce si ce vrea sa inseamna asta? Iar daca nu, care sunt granitele?
Bineinteles, exista culturi diferite. Ratiunea noastra ne spune ca oamenii sunt diferiti. Dar suntem noi chiar asa in fapt? Paream a fi altfel, desi suntem la fel?
Gandeste-te putin. Nu ti s-a intamplat niciodata sa faci o gluma si ca cei de langa tine sa nu o inteleaga? Si ajungi sa razi singur in timp ce ceilalti se uita la tine ca la un nebun. Nu ti s-a intamplat sa razi in timpul cursului si sa te intrebi apoi in gand de ce colegii tai nu gasesc asta comic? Dar de ce? Suntem noi de pe planete diferite? Sunt culturile noastre atat de diferite? Limba este aceeasi. Nu pot toti sa inteleaga corect cuvintele sau sa le traduca? Care sunt granitele umorului?
Deci, povestea mea. De ex, cand cineva face o poza spun eu: ‘poza cu maimuta’, dar oamenii ma intreaba cine e maimuta. Dar nu e asta o expresie universala? Hmm… cred ca nu. Deci trebuie sa o explic. In tara mea, vara, merg unii oameni pe malul marii cu maimuta la plimbare si tipa in continuu: poza cu maimuta. Poza cu maimuta. De ce? Pai unii gasesc asta super toll sa se fotografieze cu un animal exotic. Apoi pot ei sa spuna ca au fost in jungla sau undeva exotic. Deci, totul e clar? Acum intelegi. Si nu gasesti asta amuzant? Hmm.. inca nu? Atunci mai dau un exemplu.
Borcanul cu castraveti. Cand ii spun cuiva castravete, nu gaseste asta amuzant, ci mai de graba ciudat. Da, castravete. Borcanul cu castraveti. In borcan sunt acstraveti diversi asa cum in viata exista oameni diferiti. De exemplu, Cucumberul(castravetele ala din Turcia bai), care sunt deliciosi, dar prea mari si artificiali. Sau Gherkinu(ala romanesc, zbarcitul), care arata hidosi si neuinform si sunt banai. Sau pickles(aia miciiiii bai, de muraturi). Ei sunt f mici si f draguti, dar se gasesc rar. Cu toate asta, mai sutn si acri. Deci, ca oamenii. Diverse culturi, diversi castraveti.
Si e mereu comic sa trebuiasca sa explic glumele. Dar ceea ce e si mai comic e ca dupa explicatie nimeni nu rade. Si cand ma gandesc la fetele voastre nezambitoare in timp ce imi cititi articolul, spun ca umorul nu e universal.
Dar unde e granita? Cu totii radem mai mult sau mai putin, iar zambetul este un semn international pentru pace si prietenie. Dar cuvintele? Ce se intampla cu el? Poate ca nu tine numai de cultura, ci si de personalitate
si a fost asa frumooooos totul. si na, bineinteles ca am inceput sa plang… da da… nu m-am putut abtine. dar na, e ca un ritual sa plang la fiecare concert. de fericire. deciiii… a fost asa frumoooooooooooooos.
deci, entuziasm - disperare - tristete. saaaaaaaaau reformuland sa sune mai poetic: cel mai mare entuziasm de 6 ani incoa - pe culmile disperarii - tristete dulce, si amara… oleo. gata. nu mai scriu. mama masii de treaba.